Da. Şi eu am avut aceeaşi reacţie când am văzut prima oară aceste iniţiale. Am ridicat din umeri şi am întrebat în stânga şi în dreapta, m-am documenat şi am aflat că s-ar tarduce aşa: “Aproape Totul DesPre Aproape Totul sau AprOape Nimic DesPRe Aproape Nimic“.
„Bine bine…” spuneţi voi acum, ca nişte cititori interesaţi, „… dar lămureşte-ne!”.
Ei bine, aceste cuvinte foarte ciudat alese au o însemnătate deosebită; ele reprezintă într-o mare măsură nu doar o problemă de incertitudine la nivelul ştiinţei sau a filosofiei, ci a omului în general. Ce anume ştie omul cu adevărat din ceea ce crede el că ştie. Noi oamenii avem propriile adevăruri, adevărurile noastre relative, ce ţin de subiectivitatea noastră, de sistemul nostru de referinţe sau al societăţii imediat apropiate nouă: familie, colegi, prieteni, etc.
În fond, aşa este şi românul clasic, cel căruia i s-au lăsat moştenire concepţii eronate într-o mare măsură, căruia i s-au întipărit anumite idei despre valorile sale, cultura sa, puterile sale şi istoria sa. (Recomand Mihai Ralea “Fenomenul roamnesc”, o broşura de câteva pagini care tratează această problemă a românului imatur din punct de vedere psihologic, social, educaţional sau cultural).
Dacă ar fi să dau câteva exemple de carenţe ale societaţii în care trăi cu toţii, fie că observăm aceste lacune, fi că nu, aş putea începe cu nivelul învăţământului şi cel al sănătăţii. În aceste două domenii de bază ale societăţii de pe întreg Globul există probleme efectiv ignorate. Apoi ar veni exemplele clasice, precum copiii abandonaţi, violenţa, românul în R.A.T.B şi lista poate continua.
Însă revenind şi referindu-mă la ideile ATDAT sau ANDAN, consider că fiecare dintre noi crede că este capabil să cunoască totul şi când spun totul, mă refer la cunoaşterea de sine, cunoşterea vecinului de palier care e un beţiv infect şi face copii pentru a le bea alocaţia, a cerşetorului fără picioare din colţul strazii care în loc să ceară bani poate să muncească, a unui copil delicvent care trebuie închis pentru că sigur maine ajunge să ne omoare, sau a unui elev care este mai interesat de notele şi numărul absenţelor colegilor, decât de propria situaţie, şi asa mai departe. Facem aceste lucruri fără a ne pune întrebări în legatură cu propria persoană şi evident de a incerca sa găsim şi raspunsurile potrivite, sincere şi obiective. Dar NU… Aşa nu vom gândi niciodată, deoarece este mult mai simplu să critici pe altul, decât să-ţi faci autocritica, adica mult mai uşor să judeci, decât să fii judecat. Este o trăsătură de caracter intrată în reflex, tipică şi involuntară, o problemă general umană, mai ales în România. Nu vom avea prea curând, sau poate niciodată, puterea intelectuală de a ne detaşa de celălalt, şi de a ne preocupa de propria persoană, propriul eu, propria personalitate. Întotdeauna va fi mai incitant să ne intereseze vecinul de palier sau colegul de clasă.
Teoria aceasta cu aproape totul despre aproape totul sau aproape nimic despre aproape nimic este valabilă şi la locul de muncă, în carieră. Nu ştiu câţi dintre voi aţi observat, dar un doctor O.R.L.- ist poate foarte uşor să trateze pacientul şi de insuficienşă renală, sau un zugrav poate foarte degajat să dea sfaturi juridice; şi în ciuda faptului că habar nu au despre ce vorbesc şi chiar dacă ar avea, nu sunt de competenţă să vorbească despre aşa ceva, ar fi în stare să facă orcie să convingă de adevărul grăit.
Încă mai există oameni care preferă să ştie puţin din toate şi nimic bine, şi asta pentru ca românului îi place să fie un fel de robot de bucătărie, multifuncţional, dar care să nu ştie doar să stoarcă fructe şi să toace legume, ci să dea şi cu aspiratorul, să spele şi vase… şi de fapt, la o analiză se observă foarte uşor că nu excelează în nimic.
“APROAPE TOTUL DESPRE APROAPE TOTUL SAU APROPAE NIMIC DEPSRE APROAPE NIMIC” înseamnă de fapt acelaşi lucru, şi anume tristul adevăr referitor la un procent considerabil de oameni care de fapt nu au nimic… nu au esenţă, nu au valori, nu au ceva clădit de ei, rezultat al propriei munci, ceva în afara de ce li s-a dat de Sus.
Poate că o contra- replică la ce am spus la început, “aproape totul despre aproape totul sau aproape nimic despre apropae nimic” ar fi: “de la nimic despre nimic la totul despre totul”… despre ceva…despre puţin.
►Ioana Adam ***Teen Press *** numarul 17* martie 2008