Ultima vacanţă “mare” şi “luxul de a fi boboc”
Ultima vacanţă “mare” şi luxul de a fi boboc
Nu demult trăiam primele emoţii adevărate, gustam din experienţa de om integrat într-o societate ce se anunţa încă de atunci a fi dură şi mă îmbrăcam într-o ţinută cu picăţele albastre şi albe cu guleraş şi manşetuţe albe. Cine ştia că prima zi de şcoală va fi pasul pe uşa care îmi va deschide viaţa mea ca om? Sau a fiecăruia dintre voi… Acel pas, fie el simplu şi încărcat de bastonaşe şi calcule uşoare, a fost de fapt cel mai greu. Începutul este mereu cel mai greu, pentru ca apoi totul să vină de la sine. Şi a venit totul de la sine; clasa a doua, a treia, a patra. Ruptura de doamna învăţătoare din Şcoala generală nr.1 din Municipiul Moreni a fost una dură. Iată un prim ciclu din viaţa mea terminat. Amintirea ultimei zile este bineînţeles mai profundă prin intensitatea sentimentelor trăite la “ultimul clopoţel” şi ultima prezenţă… Nostalgia acelor clipe va exista veşnic în mintea mea, cum probabil vă rămâne şi vouă. Dar prima zi… Prima zi din ciclurile care îmi vor defini viaţa… Vagă totuşi în mintea mea, pentru că prea multe erau amănuntele de care eram ba speriată, ba curioasă, amintirea primei zile de bobocel este printre cele mai imprtante “începuturi”. Începutul începuturilor. Prea frumos şi prea uşor era atunci totul, văzut bineînţeles cu ochii şi mintea de acum; însă atunci părea greu, părea important şi totodată imposibil… În mintea mea erau doar cei 12 ani pe care va trebui să-i parcurg, examenele de care va trebui să trec, şi de trei ori ideea de “un nou început”, ideea de botezul bobocului din liceu, şi nu peste mult timp, din facultate. Bineînţeles, gândul că “vreau să treacă totul mai repede”, “să mă fac mare” mi-a trecut destul de des prin minte, în pofida faptului că toţi oamenii din jur, trecuţi prin viaţă, spuneau că voi regreta. Mie mi se părea că aceşti mulţi ani vor trece extrem de greu. 12 ani care, aşa cum am spus mai sus, au venit de la sine. Primul pas a fost cel mai greu şi important, aşa cum învaţă un bebeluş să meargă; apoi al doilea pas, al treilea pas veneau ca ceva firesc, ceva devenit deja deprindere… Aşa au venit şi cei 12 ani; iată-mă la pragul celui de al 12-lea, întrebându-mă “Unde am fost în tot acest răstimp de nu am realizat că trec lunile şi anii atât de repede, şi că las în urmă ceva ce nu voi putea retrăi, ceva ce credeam că mă va chinui şi că va trece greu, când, de fapt, mi-a arătat ce este viaţa…?” Pentru că dacă cineva spune că în 12 ani nu înveţi cum şi ce este viaţa aşa în linii mari măcar, greşeşte. Fiecare obstacol, fiecare eşec, fiecare victorie, fiecare dispută, sau discuţie contradictorie, exemplele celor din jur, cu bunele şi relele, cu greşelile lor sunt adevărate lecţii de viaţă.
Iată-mă, cum spuneam mai sus, în pragul clasei a 12-a… ultimul ceas, ultima sută de metri. Timpul cel mai frumos din viaţa mea s-a dus. Vor veni şi altele, dar nu la fel de încărcate de inocenţă, imaturitate, esenţă, uneori chiar şi aparentă; lucruri mărunte dar atât de importante, care au dat sens şi valoare acestor ani, astfel încât ei să fie în sipetul celor mai râvnite amintiri.
Am fost boboc de două ori. Şi mai am o şansă… Din punctul meu de vedere ideea de a fi boboc este tratată cu prea multă atenţie pentru aspectele mai putin esenţiale… Balul, miss si mister, party. Da! Sunt şi acestea bucăţi din viaţă, dar cea mai importantă este ideea de ÎNCEPUT. Şi prin acest cuvânt cred că spun mult. Şi ca să mă fac mai bine înţeleasă, voi pune puctul pe I. Când vorbesc de acest început nu mă refer la ceva grav, care vă aduce fiori, ci mă refer la prima impresie, noul colectiv- un alt grup social de unde culegem alte informaţii şi care ne oferă noi resurse, noi dascăli- sursa de inspiraţie, de voinţă, de lucru, uneori de nervi întinşi la maxim, după caz, oraşe noi, experienţe importante care ne pot schimba viaţa.
A fi boboc nu ar trebui să fie stânjenitor; ar trebui să fie o mândrie. Cum ar fi dacă fiecare serie de boboci ar fi la fel? Plictisitor. Dar cum ar fi dacă fiecare serie de boboci şi-ar pune orgoliul în aplicare şi ar avea scopul de a fi MAI BUNI decât bobocii de anul trecut? Atunci viaţa ar fi şi mai animată. Fiecare ar ştii să vadă ce este avantajos pentru el şi ce nu şi ar urma drumul cel mai potrivit lui pentru a ajunge mai bun decât majoritatea.
Ei bine… ultima vacanţă “mare” este aproape pe final şi îmi va fi dor mereu de ultima zi de şcoală, sau de prima zi de şcoală, de vacanţa de Crăciun sau de Paşte, de notele mari, dar mai ales de notele mici… de dl. Diriginte care mă „bătea la cap” să învăţ pentru că se apropie marea partidă – BAC-ul… de colegi, de domnul de la poartă care ne mai lăsa să şi chiulim în Cişmigiu, de clasele mari şi luminoase, dar mai ales de cele înghesuite, în care ne-am cunoscut mai bine vrând-nevrând- aşa cum spunea un bun coleg şi prieten care a trecut deja prin emoţiile şi chinurile admiterii la Teatru… Îmi va fi şi ne va fi dor de singurul nostru liceu care ne-a arătat ce este viaţa, de tot ce este în el, dar mai ales în jurul lui.
Ultima vacanţă “mare” este… lungă pentru că îmi doresc să mă întorc la şcoală să profit cât pot de mult de ultimul an. Cât despre “luxul de a fi boboc” este cu siguranţă un lux pe care ţi-l permiţi de prea puţine ori…
Profitaţi de timpul vostru şi nu-l grăbiţi pentru că el oricum are două viteze: repede- pentru cei care ştiu să preţuiască viaţa, şi foarte repede- pentru cei care nu ştiu să preţuiască nimic.
Femeia- carieră sau “la cratiţă”?
Ce statut şi ce rol are astazi femeia în societate?
Mai este ea fiinţa gingaşă, statică, dominată de sexul puternic, timidă sub rochii diafane, dornică să îşi întemeieze o familie şi să aibă grijă de copii, să îşi chinuie mintea doar cu ce feluri de mâncare să îşi mai încânte şoţul? Sau astăzi femeia are un loc aparte în cadrul societăţii; este ea puternică, egală de cele mai multe ori cu bărbatul, liberă să se dezvolte în plan social, în orice domeniu, dar pe lângă toate acestea făcând loc şi statutului de mamă şi soţie?
Nu este ceva necunoscut faptul că până în secolul al XX- lea femeia era oarecum limitată la gospodarie, petrecându-şi majoritatea timpului crescându-şi copiii şi îngrijindu-se de treburile casnice. Apoi, prin contactul tot mai frecvent cu societatea, diferitele cercuri, grupuri sociale, presă, se contura ceea ce astăzi reprezintă femeia puternică din spatele unui bărbat puternic sau pur şi simplu femeia lumii moderne.
Încet- încet femeia este integrată. Evoluţia societăţii, a tehnologiei, a politicului, evenimentele istorice, libera- exprimare sau libertatea presei sunt doar câteva din elementele care au propulsat femeia şi au ajutat-o să îşi stabilească un rol şi un statut în societate, în funcţie de caracter şi personalitate, mediul şi nivelul social… Astăzi întâlnim din ce în ce mai multe femei în politică, femei care conduc, unele chiar mai capabile şi mai puternice decât bărbaţii.
Media expune frecvent femei de success. Se fac topuri atat la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional. În toate planurile, femeile au performanţe; întâlnim mari valori precum Condoleezza Rise, Oprah Gail Winfrey, Margaret Techer, Catherine Deneuve, Madona, Valentina Terescova, Indira Ghandi, Nadia Comăneci, Ioalanda Balaş, Elisabeta Lipa, Andreea Esca, Gabriela Vranceanu Firea, Ramona Badescu, Monica Tatoiu şi lista poate continua. Aceste apariţii ale femeilor pe primele pagini ale ziarelor, în topurile revistelor de afaceri, în dezbaterile politice sau sociale, sau la diferite evenimente demonstrează că într-adevar există femei cu carieră, femei care devin adevărate modele pentru alte femei, şi aşa se crează un cerc vicios, prin care şi alte reprezentante sunt atrase şi intră în jocul “femeia şi la cratiţă (mai mult sau mai puţin, după situaţie) şi cu carieră”.
Evoluţia societăţii şi imaginea pe care aceasta a căpătat-o, cea în care trăim zilnic, este diferită în majoritatea aspectelor faţă de cea dinainte. Cu toate acestea, femeia este încă femeie, şi cu toate că are posibilitatea şi suportul necesar dezvoltării pe cont propriu la nivel înalt, nu se poate creea concepţia general- valabilă conform căreia femeia este mai puternică decât bărbatul. “Sexul frumos” este mai sensibil, feminin, demn de protecţie şi de aceea nu trebuie şi nu doreşte să devină “sexul puternic”. Nu asta vrea sa transmită prin “libertăţile” pe care femeia şi le-a creat şi însuşit.
Socializarea este deci procesul care cuprinde toţi paşii care au dus la lărgirea orizonturilor pentru femeie, deschizându-i acesteia calea spre o lume mai bună din care face parte din toate punctele de vedere, o lume în care idealurile şi valorile pot deveni realitate, o lume la dezvoltarea căreia poate contribui din plin.
În ceea ce mă priveşte, femeia merită tot respectul în cadrul grupurilor sau clectivităţilor umane, întrucât ea este, pe lângă multe alte chestiuni positive, cea care duce mai departe viaţa. De aceea mai cred că, fiind capabilă şi responsabilă de aşa o misiune dificilă, plină de importanţă şi sacrificii, poate să fie prezentă şi acasă în faţa aragazului, dar şi în cadrul u nei cariere de succes; fără doar şi poate ea este mai puternică spiritual, psihic şi moral, dar nu şi fizic, decât sexul opus.
Teen Press * numarul 18 * aprilie 2008
